Am revenit..

Ce dubios e faptul ca bebele are deja 8 saptamani si 2 zile, daca ne luam dupa saptamani, si inca nu are 2 luni, daca ne referim calendaristic.. Si ticker-ul e bulversat - bebe are 1 luna si 4 saptamani :) Dar cate saptamani are o luna?

Am primit reclamatii ca scriu mai rar.. e o perioada, promit. O perioada care o sa treaca in curand.

Am uitat sa comentez despre ce avea bebe la inceput.. acele dureri erau nimic fata de ce cele de acum. Il doare altfel, mai tare parca.. Sunt scurte perioadele in care plange, uneori dimineata, alteori seara, alteori si dimineata si seara. Pentru noi sunt lungi pentru ca e asa greu sa-l vezi si sa-l auzi plangand si pe deasupra mai apare si un sentiment de vinovatie "oare am facut ceva gresit?". Sentiment care apare si din cauza oboselii si a unor frustrari adunate in timp fara sa-ti dai seama. De cele mai multe ori imi dau seama ca alunec pe un drum "rau" si incerc sa revin pe calea "buna". Acum sunt sigura ca daca era sa fiu singura cu bebe toata ziua, fara timp sa fac treburi in casa, sa spal, sa calc sau sa gatesc eram demult in depresie.

Trebuie sa invat sa am incredere si in restul lumii ca poate avea grija de bebelus la fel de bine ca mine. Cred ca o data cu nasterea lui Mark s-a dezvoltat si un egoism aiurea. Eu nu ma stiu asa, sunt un om realist spre optimist. Dar uneori am impresia ca nimeni nu stie cum sa-l tina ca sa-i fie bine, sa se simta ocrotit si iubit. Si probabil ca asa e, intr-o oarecare masura.. eu petrec cel mai mult timp cu el, nu? Imi vine sa-i dau sfaturi lui Rudi intruna, desi nu are nevoie, pentru ca se descurca foarte fain. Facem baita impreuna, schimba scutece, se joaca cu el si-l tine cand e nevoie. Probabil din cauza oboselii ma supar ca de ce nu face mai mult. Nu stiu ce as vrea sa faca mai mult. Poate sa-mi citeasca gandurile. Si toate astea le tin pentru mine, nu ii zic nimic pentru ca nu vreau sa-l supar cu ceva. Asta nu face bine, nu? Fiecare om are un fel al lui de a se exprima, asta tre sa invat. Pentru ca stau cel mai mult cu bebele, am timp sa-l studiez, sa-i vad reactiile si de asta as vrea eu sa dau sfaturi tuturor. Ideea e sa fii calma, sigura pe tine si chiar daca bebe plange la altcineva in brate, sa-l mangai si sa-l linistesti tu pe bebe si astfel se obisnuieste si cu alte brate iubitoare. Daca eu ma stresez ca cineva nu-l tine bine in brate sigur transmit si bebelusului si s-a zis cu ajutorul.

Si uite asa ajung la alta chestie pe care o aud frecvent. Probabil ca toate noile mamici au auzit de la cineva "binevoitor" vorba aia cu invatatul copilului in brate, ca il strici si ca o sa vrea mereu in brate. Mamicile mai vechi zic ca pana acum teoria nu s-a aplicat in practica.. Si in cele mai multe cazuri, exact mama, soacra sau bunica, cele care dau de obicei astfel de sfaturi, sunt primele care sar sa ia bebelusul in brate atunci cand plange. Deci nici ele nu rezista. Deci, ar fi mai bine sa tina astfel de sfaturi pentru ele :)

Nu era nevoie sa citesc zeci de articole si carti ca sa stiu ca un copil are nevoie de dragoste. Si ce alt mod mai bun de a-i arata dragostea decat tinutul in brate? Are vreme sa fie independent si tot noi o sa-l invatam sa se descurce in viata. Acum profitam ca e micut, ca inca incape in bratele noastre, desi e tot mai greu (are aproape 5 kg) :) In momentele astea realizez ca vremurile astea trec si nu se mai intorc si trebuie sa profitam de ele. Am vreme sa spal vase, sa intind rufele sau ce mai e de facut. Desi, acum ma incearca alt sentiment de vinovatie, ca nu fac destul. Se pare ca e destul sa ai grija de bebe.. trebuie sa-mi repet asta, am nevoie sa aud asta si de la ceilalti. Iubirea nu poate fi putina sau multa.. e indeajuns pentru bebe. Trebuie doar sa-i arati. Tu hotarasti cum.

Urmeaza sa comentez despre alte sfaturi de la persoane cu experienta... de acum multi-multi ani.