Reţete


Legume cu quinoa

Ingrediente (2 portii): o ceapa mica, 2 catei de usturoi, 2 cartofi medii, 2 dovlecei medii, o rosie medie, 3 linguri de quinoa, marar, sare, ulei

Mod de preparare:

1. Se spala quinoa in mai multe ape si se pune la fiert 20 minute. Se mai lasa in apa ei inca 5-6 minute, dupa care se scurge.

2. Ceapa si usturoiul se toaca marunt si se calesc in putina apa.

3. Se adauga peste ceapa calita cu apa: cartofii taiati cubulete mici, sarea si 2-3 cani de apa, cat sa ii acopere.

4. Dupa 10 min se adauga dovleceii taiati cubulete.

5. Dupa alte 10 min se adauga rosia facute piure, aproape tot mararul tocat marunt si quinoa fiarta.

6. Dupa 5 minute se opreste focul si se lasa la racit. Cand este calduta (sub 45 de grade), se adauga uleiul (de masline) si inca putin marar tocat si se amesteca bine.



Idei de mic dejun

Cereale + fructe, cereale + lapte, iaurt, omleta, omleta + branza, ovaz, paine integrala, french toast etc.

Curcubeu in bol / pahar - se alterneaza straturi de iaurt cu fructele preferate taiate bucati mici (afine, banane, piersici, mango, ananas etc.). O alternativa ar fi adaugarea de cereale neindulcite deasupra sau cateva linguri de branza cottage. 

Rotite cu capsuni - Intr-o tortilla / lipie mica se pune un strat subtire de crema de branza (gen Almette) peste care se presara bucatele mici de capsuni. Se ruleaza si apoi se taie felii de grosimea unui deget - rotite. Alte variante se pot face cu anasa, afine sau chiar verdeturi. 

Omleta colorata Se bat 1-2 oua pentru omleta, se amesteca si cubulete de ardei rosu, galben si portocaliu si cateva bucatele de branza cheddar sau mozzarella. Nu se amesteca in tigaie, se face ca o clatita. Cand e rumenita pe ambele parti se ruleaza intr-o tortilla / lipie. Se pot adauga si bucatele de carne de pui / curcan. 

French toast - felii de paine inmuiate intr-un amestec de ou si lapte si prajite in putin unt sau ulei (varianta noastra de paine prajita cu ou)


Ou in fereastra - Se ia o felie mai mare de paine si o forma metalica de taiat prajituri (se poate folosi si un pahar). Se ung ambele parti ale feliei cu unt sau margarina buna si se pune in tigaie. Se sparge oul in locul taiat cu forma, se rumeneste pe ambele parti. Pentru variante se pot folosi diferite forme - stea, patrat, animale etc.

Unt de arahideDaca copilul nu este alergic, atunci untul de arahide poate oferi multe variante de mic dejun rapid si sanatos. 
Se poate intinde pe paine integrala sau pancakes / waffle.. si de fiecare data servit cu altceva: fructe din compot, miere, felii de banana, stafide etc. Variante pot fi untul de migdale sau nuci caju sau pasta de susan.

Sandwich cu omleta - Se face omleta dintr-un ou (ca o clatita), se pune deasupra o felie de branza cheddar si o felie de sunca de curcan si toate se pun intr-o chifla din faina integrala. Se poate folosi carne de pui sau curcan in loc de sunca. 

Mic dejun de baut - Cand nu e timp prea mult pentru pregatit micul dejun, se poate face ceva rapid pentru a fi baut pe drum. Se ia o banana, cateva fructe congelate (capsuni, afine, merisoare etc.) si se amesteca in blender cu iaurt, lapte si o lingura plina cu germeni de grau si e gata de baut. Pentru cei care se trezesc in ultima clipa, totul poate fi pregatit de seara, iar a doua zi se pune doar in blender :)


Lintea


Lintea este un aliment bogat in proteine si minerale si sarac in grasimi. Este verisoara cu fasolea si disponibila in orice anotimp. 
In functie de marime si culoare se pot distinge 3 tipuri: lintea cu bob mare si invelis verde deschis, lintea cu bob mic de culoare inchisa maro sau aproape neagra si lintea cu bob mic portocalie sau rosie.

  • Bogata in proteine – un alt excelent substitut pentru carne (100g linte gatita contin aceeasi cantitate de proteine ca 150 g de carne de vita); singura proteina pe care o gazduieste in cantitate mica este metionina dar in combinatie cu cereale, nuci sau alte seminte continutul sau proteic devine complet
  • Prezinta carbohidrati cu indice glicemic scazut, calciu, fosfor, fier, acid folic si vitamina B si C.
  • Bogata in fibre solubile si insolubile
  • Aliment nutritiv important in situatii care necesita consum energetic crescut sau in stari de convalescenta
  • Benefica in anemia feripriva
  • Fibrele solubile scad nivelul de glucoza si colesterol din sange
  • Fibrele insolubile ajuta la prevenirea constipatiei
  • Prin continutul de antioxidanti ajuta la prevenirea cancerului si a bolilor de inima ca multe alte vegetale
  • Poate fi pastrata timp nelimitat, in timp chiar se imbunatateste calitatea sa
  • Atentie insa trebuie conservata in recipiente ermetic inchise pentru a nu fi atacata de gargarite
  • Cu timpul coaja se inchide la culoare mai ales daca este tinuta la lumina
  • Trebuie bine aleasa si spalata inainte de a fi pusa la fiert; se indeparteaza boabele plutitoare; se poate lasa la inmuiat 10-12 ore in apa in cantitate de 3 ori mai mare.
  • O cana de linte isi dubleaza volumul la 2 cani sau 2 cani si jumatate dupa fierbere; timpul de fierbere difera in functie de soi, de regula lintea neinmuiata in prealabil trebuie fiarta aproximativ 30 minute dupa primul clocot;
  • Pentru a elimina efectul flatulentei se tine la inmuiat 8 ore, de arunca apa in care a stat si se spala bine inainte de a fi pusa la fiert in apa curata.
  • Consumati cu moderatie lintea, nu mancati in fiecare zi preparate pe baza de linte pentru a nu solicita prea mult sistemul digestiv.
  • Daca veti consuma lintea cu alimente bogate in vitamina C precum rosiile, ardeii, broccoli, fierul se va absoarbe mult mai usor.
  • Lintea incolteste in 2 zile si isi creste proprietatile nutritive putand fi consumata ca un ingredient in salate.
Proprietati - uz intern:
- foarte nutritiv
- digerabil


Indicatii - uz intern:
- celor ce depun muncii fizice (salata)
- munca intelectuala (faina)
- nerecomandata celor bolnavi de rinichi


Indicatii - uz extern:
- abcese


Mod de folosire - uz intern:
- salata: linte + ulei de masline + otet (lamaie) + arome
- faina
Mod de folosire - uz extern:
cataplasma cu linte fiarta in apa si strivita, aplicata pe plagi sau abcese.









Broccoli cu branza la cuptor (de la 9 luni/ 1 an)



Inca o reteta usor de facut si destul de rapida.. Specialistii spun sa introducem broccoli intre 8 si 10 luni, depinde de cum a reactionat pana atunci bebe la alimente. Se stie ca e mai greu de digerat de burticile mici si daca istoria celui mic are evenimente cu probleme la burta, atunci se introduce mai tarziu. Dupa 1 an se poate folosi un ou intreg.. eu i-am dat prima data ou intreg (chiar in reteta asta) la 1 an si 3 saptamani. De asemenea poti folosi si sare sau ce condimente ii plac copilului. Broccoli merge bine cu chimen macinat, nucsoara..
Am folosit broccoli (cam 2-3 maini), vreo 150 g de branza de vaca sau branza cheddar, 1 galbenus / 1 ou (dupa 1 an), 3 linguri de smantana, 1 lingura pesmet, putin unt pentru uns tava.
Am pus la fiert pe aburi broccoli (pe care l-am desfacut inainte si l-am spalat in apa rece) si cand s-a inmuiat l-am scurs. Acum poti sa pornesti si cuptorul ca sa se incalzeasca putin. Intr-o tava / vas Jena mica se pune putin unt si se unge bine, se presara lingura de pesmet si se aseaza buchetelele de broccoli. Se pune branza sfaramata sau rasa si apoi inca un strat de broccoli. Apoi se bate bine galbenusul / oul, se adauga cele 3 linguri de smantana si se toarna peste broccoli. Se da la cuptor pentru 20 min.. sau pana oul este inchegat bine si pesmetul de pe margine e rumenit bine. 
Eu am mai facut reteta si cu broccoli congelat si atunci am folosit zeama in care am fiert leguma pentru o supa cu taitei mici, tot pentru bebe.. Si ce-a ramas pentru mine :)



Mazare cu piept de pui (de la 8 luni)
Pentru acest fel nu e nevoie de multe ingrediente. 
Jumatate de piept de pui, un morcov taiat felii, o cana de mazare, unt, verdeata.
Se pune la fiert carnea taiata bucati mai mici impreuna cu morcovul intr-un litru de apa. Dupa ce a fiert carnea se adauga si mazarea. Se acopera si se lasa sa fiarba la foc mic. Cand mazarea s-a inmuiat, se amesteca cu putin unt si verdeata (patrunjel si marar) si se paseaza / se marunteste cu furculita sau in blender - dupa varsta copilului.



Supa de legume cu branza / cascaval (de la 10 luni din cauza rosiei, care e cam acida pentru burtica bebelusilor)


Ce avem nevoie pentru a prepara supa? 
O lingura ulei de masline, o ceapa mica, un catel de usturoi, 2 morcovi medii, 2 felii de telina, 2 cartofi potriviti, jumatate de ardei gras rosu, rosii (daca sunt proaspete trebuie oparite si decojite sau la conserva), 750 ml supa de pui, branza sau cascaval ras


Se curata ceapa si se taie marunt, usturoiul se curata si el si se zdrobeste, morcovii si telina se curata, se spala si se toaca marunt (dar nu prea, pentru ca oricum legumele ajung in blender), la fel si cartofii si ardeiul rosu.
Se pune uleiul la incalzit, se pune ceapa si usturoiul pentru 3 minute (sau pana se inmoaie). Se adauga morcovii, telina, cartofii si ardeiul in cratita, se amesteca si se lasa la inmuiat vreo 5 minute. Se adauga rosiile si supa de pui. Se acopera cu un capac si se lasa la fiert pana legumele sunt moi (cam 40-45 minute). Din cand in cand mai trebuie amestecat in oala. Cand sunt fierte legumele se pun in blender si se toaca marunt-marunt. Toata zeama rezultata se pune din nou in cratita pentru cateva clocote. Se serveste cu branza sau cascaval ras deasupra.


Paste cu sos de rosii (de la 11 luni).


Cred ca nu este copil care sa nu fi incercat mancarea asta si mai cred ca pentru marea lor majoritate e un fel preferat.
Pentru reteta asta e nevoie de cateva paste (cam o mana), o ceapa, un morcov, un dovlecel mic, 100-150 ml sos de rosii, putin ulei si verdeturi (proaspete sau uscate).
Pastele se pun la fiert in apa cu putin ulei (de masline eventual), atunci cand clocoteste. Intre timp se curata legumele, se spala bine si se taie marunt (in functie de varsta sau preferintele copilului). Toate legumele se pun la fiert cu o lingura de ulei (de masline). Daca varsta permite se poate adauga si putina sare. Cand pastele au fiert, se scurg si se maruntesc daca e nevoie. Legumele fierte se amesteca cu sos de rosii si cu pastele si se mai lasa sa fiarba pana scad la consistenta dorita. Se adauga si verdeturile si se mai amesteca din cand in cand, sa nu se prinda. Si gata masa.





Combinatii de fructe


Merele (de la 6 luni): orez, ovaz, orz sau mixuri de cereale pentru copii, banane, avocado, afine, pere, cartof dulce, morcovi, dovlecel/zucchini, carne de pui sau de vita, iaurt.




Caisele (dupa 6 luni): orez, ovaz, orz sau mixuri de cereale pentru copii, banane, avocado, afine, pere, cartof dulce, morcovi, dovlecel/zucchini, carne de pui sau de vita, iaurt.





Bananele (de la 6 luni): cereale, avocado, afine, kiwi, piersici, pere, mere, cartof dulce, iaurt.



Ciresele (dupa 8luni): mere, banane, afine, piersici, cartof dulce, orez brun, cuscus, linte, carne de pui, iaurt. 

Kiwi (intre 10-12 luni): mere, avocado, afine, piersici, pere, carne de pui

Mango: avocado, banane, afine, piersici, pepene, cartof dulce, carne de pui, de porc si iaurt.
Merisoarele / Coacaze (10-12 luni): mere, banane, afine, mango, piersici, pepene, carne de pui, de porc si cu iaurt.

Afinele (de la 8 luni): orez, ovaz, orz, hrisca sau alte amestecuri de cereale pentru bebe, mere, banane, pere, prune, iaurt.

Capsuni (dupa 12 luni): mere, banane, afine, kiwi, mango, papaya, piersici, iaurt.

Papaya (dupa 7 luni):mere, avocado, banane,afine, mango, piersici, morcovi, dovleac, dovlecel / zucchini, cartof dulce, carne de pui sau de porc, iaurt.
Piersici si nectarine (de la 6 luni): mere, avocado, banane, afine, morcov, dovleac, cartof dulce, carne de pui sau porc, iaurt.





Pere (de la 6 luni): mere, avocado, banane, mango, afine, piersici, cartof dulce, carne de pui, iaurt.

Prune (dupa 6 luni): mere, afine, merisoare, piersici, pepene, carne de pui, iaurt.




Citrice (dupa 12 luni): avocado, afine,merisoare, piersici, cartof dulce, carne de pui, iaurt (unii copii se irita la fundulet din cauza sucului de portocale - ramane la latitudinea fiecarei mamici sa hotarasca momentul cand introduce citricele in alimentatia bebelusului).



-------------------------------------------------------------
++++++++++++++++++++++++++++++++++++++








Recomandari (de la americani)


Asociatia de Pediatrie din America face tot felul de studii si la anumite intervale da publicitatii tot felul de recomandari. Se stia demult de unele interdictii privind introducerea alimentelor la copii sub un an. Anumite interdictii au ramas, altele au fost ridicate.

  • Mierea are in continuare interdictii pentru ca poate produce botulism pentru ca tractul intestinal al bebelusului nu este complet dezvoltat.
  • Laptele de vaca integral nu trebuie introdus ca inlocuitor al laptelui matern sau al laptelui praf decat dupa 12 luni, pentru ca nu are componentele necesare dezvoltarii copilului. Plus ca e destul de greu de digerat. Iaurtul are unda verde de pe la 7 luni, iar branza de la 8 luni (culturile folosite la prepararea lor le fac usor de digerat).
  • Citricele sunt foarte acide si multi copii sub 12 luni pot fi deranjati la burtica sau iritatii de piele. Nu dau alergii, doar posibile dureri. Dar daca folosesti cateva picaturi de lamaie sau ananas intr-un piure de fructe nu-i acelasi lucru cu a-i da bucati din fructul respectiv. 
  • Rosia poate provoca si ea aciditate. 
  • Capsunile, scoicile si alunele sunt interzise in continuare pentru ca pot da alergii urate, care pot pune in pericol viata copilului. Din aceeasi categorie fac parte zmeura si murele. Afinele si merisoarele nu sunt in aceeasi categorie.
  • Tot americanii recomanda prudenta cand introducem brocoli sau mazare. Ar fi mai bine sa asteptam pana dupa 8 luni, pentru ca produc gaze in burtica.
  • Albus de ou - unii spun ca este in regula daca este folosit in alimente preparate termic (prajituri coapte de ex.).
  • Faina - daca copilul nu are alergie la gluten se poate folosi pentru mancare de pe la 8 luni, tot atunci se pot da si produse de panificatie.
  • Strugurii nu sunt alergeni, dar un copil se poate ineca cu o boaba. Dupa 10 luni si cu supraveghere, strugurii sunt foarte buni pentru copii.

-------------------------------------------------------------
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++




Piure de caise confiate cu mere


Pentru a prepara acest fel de mancare delicios pentru bebe, ai nevoie de jumatate de cana de caise confiate si un mar curatat de coaja si taiat bucatele. Caisele eu le-am pus la inmuiat de seara, iar a doua zi le-am fiert in zeama in care au stat si am mai adaugat bucatelele de mar. Le-am fiert cam 20 minute intr-o oala acoperita sau pana se inmoaie, le-am lasat putin la racit si apoi le-am pus in blender.. si gata papa. E foarte usor de preparat si foarte ok in anotimpurile cand nu sunt fructe proaspete.


O alta varianta ar fi cu niste curmale.. Se fierb vreo 3-4 curmale impreuna cu un mar taiat felii vreo 20-25 minute in oala acoperita si apoi se lasa la racit, dupa care se paseaza. Bebe papa toooot :)



-------------------------------------------------------------
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++





Fructe delicioase


Pepenele galben - poate fi introdus in alimentatia copilului dupa 8 luni. Are multe-multe vitamine - vitamina A foarte buna pentru ochisori, vitamina C si un complex de vitamine B.


Eu l-am curatat de seminte, de coaja si l-am maruntit cu blenderul. L-am amestecat cu niste cereale si l-a papat foarte bine. Alta data l-am mai amestecat si cu jumate de banana si cereale.. yummy. 
De curand, de cand mananca si singurel (sa zicem) i-am dat si bucatele sa le ia el cu mana, alaturi de banana. 
I-am mai dat amestecat cu avocado si-a papat tot. Alte posibilitati de amestec: banane, afine, piersici, morcovi, dovleac / zucchini / pepene, carne de pui, iaurt.





-----------------------------------------------------------
+++++++++++++++++++++++++++++++++++












Ciorba cu perisoare


Ciorbita poate fi servita de pe la 6-7 luni (depinde cand s-a inceput diversificarea), nu are niciun ingredient interzis - cu precizarea ca trebuie folosit doar galbenusul de ou la formarea perisoarelor si nu se pune sare pana bebe implineste 1 anisor. In functie de varsta copilului se paseaza legumele sau se maruntesc. 
Eu am servit-o cu o lingurita de smanatana si vreo 2 de iaurt - ii da un gust mai acrisor care ii place lui Mark. Cred ca mergea acrita putin cu bors, dar eu nu am.



Ingrediente: 2 morcovi mici, o radacina de patrunjel, un pastarnac, o felie telina, o ceapa mica, jumatate de ardei, jumatate piept de pui tocat marunt, o jumatate de felie de paine, un galbenus de ou, o lingura de orez, patrunjel tocat.
Mod de preparare: Se pun la fiert legumele: morcovii, patrunjelul, pastarnacul si telina. Dai legumele pe razatoarea mica si le pui la fiert in apa rece, fara sare, impreuna cu o ceapa mica taiata in doua si ardeiul taiat in doua si curatat de seminte. Separat se fac perisoarele: carnea tocata, miezul de paine, galbenusul de ou, orezul si o lingura de apa rece se amesteca bine si se formeaza perisoarele.

Cand legumele sunt aproape fierte, se pun si perisoarele si se mai fierbe supa 20-30 minute sau pana e fiert orezul. Cu cateva minute inainte de a lua oala de pe foc se pun cateva frunze de patrunjel tocate marunt.
-------------------------------------------------------------
+++++++++++++++++++++++++++++++++++




Legume bune

Morcovul (Daucus carota), este o rădăcină vegetală, de culoare portocalie. Partea comestibilă a plantei este rădăcina. Dar 
și frunzele, florile și semințele sunt consumate pentru efectele lor miraculoase.
Mâncând doar o jumătate de cană de morcovi în fiecare zi, organismul nostru asimilează: Fibre dietetice, β-Carotină, Potasiu si Vitamina C.
Conține între altele și multe alte substanțe nutritive esențiale pentru organismul uman: acidul folic, vitamina K și calciu. Toate acestea împreună cu doar 50 calorii. Morcovii împiedică formarea depozitelor pe pereții arteriali prevenind atacurile cardio-vasculare la bolnavii de ateroscleroză. Un morcov mare mâncat zilnic aduce un aport de 11.000 UI (Unități Internaționale) de vitamina A din beta-caroten.
Morcovii se pot mânca sub formă crudă, în salate sau gătite în supe și mâncare. Se poate face de asemenea piure pentru bebelusi. Tulpina verde de asemenea se poate mânca, deși nu este o practică obișnuită. Împreună cu ceapa și țelina, morcovii sunt ingredientele primare cele mai folosite la mâncăruri.
Mai multe info despre morcov 
și leacuri cu morcov în Formula As.
Morcovul poate fi amestecat cu următoarele: mere, piersici, fasole verde, fasole uscată, cartof, cartof dulce, mazăre, dovlecel / zucchini, dovleac, orez brun, linte, carne de pui, de vită, de porc şi cu brânză tofu (bineînţeles în funcţie de vârsta copilului şi cu regula de 4 zile). 




Funny story:
Se spune ca in al doilea razboi mondial pilotii aveau morcovi in dieta ca sa vada mai bine in intuneric :) Adevarul e pe-acolo pentru ca morcovii te pot ajuta sa-ti imbunatatesti vederea, sa ai o piele sanatoasa si dinti puternici. Insa, nu tot timpul legumele sunt bune doar in stare cruda. Daca sunt pregatiti cu putin unt sau ulei, copilul va primi de doua ori mai multa vitamina A decat daca ii mananca nepreparati termic.

_______________________________________________
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Finger food

Unele site-uri povestesc despre copii care îşi dezvoltă mai bine controlul degetelor undeva pe la 7-8-9 luni.. Îmi dau seama că puteam să-i dăm mai repede ca să-şi dezvolte şi mai bine această abilitate, dar noi abia de vreo 3 săptămâni i-am dat bucăţele de mâncare să le molfăie. 
Mâncarea de deget (am zis eu că nu sună bine pe româneşte) trebuie să fie destul de mare ca să poate fi apucată de degeţelele mici ale piticului şi să nu aibă sâmburi sau oase. Boabele întregi de struguri ar trebui evitate la bebe mic, din cauza riscului de înec. 
Pentru mine este evident că un bebe care mănâncă singur trebuie supravegheat, pentru că nu prea ştie să mestece şi se poate îneca. 
Oferta de mâncare pentru bebe este destul de variată.. şi cu informaţiile găsite pe net am făcut o listă mai mare:
  • banane, penene, caisă, piersică, boabe de struguri fără pieliţă şi sâmburi, kiwi, feliuţe de măr, pară, mango sau avocado etc. 
  • caise, mere sau prune confiate (înmuiate în apă caldă); 
  • cubuleţe sau feliuţe (rotunde) de morcov, cartof sau păstârnac, flori de conopidă sau broccoli fierte pe abur;  
  • boabe de mazăre, fasole verde 
  • sticks-uri de castravete, brânză (cheddar, gouda, ricotta sau cottage) 
  • paste de diferite forme, fierte 
  • degeţele de pâine, prăjiturele de orez, sandwich în miniatură - o felie subţire de pâine tăiată cu forme de prăjituri cu cremă de brânză fină, cereale uscate (care se topesc în gură) 
  • gălbenuş fiert, tăiat în patru 
  • bucăţele de peşte (atenţie la oase) 
  • felii de carne de pui sau curcan 
  • chiftele în miniatură din carne tocată de pui, curcan sau vită. 
  

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++




Supă cremă de dovlecei (zucchini) (de la 7 luni)



Supa se poate face şi pentru adulţi (modificaţi cantităţile), iese foarte bună dacă adăugaţi sare :)) Şi dacă e post, săriţi peste iaurt şi puneţi o lingură de ulei de măsline.


Ingrediente: doi dovlecei, un morcov, un cartof, un păstârnac, câteva frunze de pătrunjel, un iaurt mic, apa plată (sare vom pune mai încolo).

Mod de pregătire: Morcovul, păstârnacul, pătrunjelul şi cartoful se spală bine, se curăţă şi se pun la fiert în apă plată, cât să acopere bine legumele. După ce au fiert 10 minute se pun şi dovleceii / zucchinii (spălaţi, curăţaţi şi tăiaţi bucăţi). Când au fiert se pun în blender şi se amestecă până se transformă într-o pastă omogenă. Se pune pasta din nou în cratiţă, se completează cu apa rămasă (să nu aibă consistenţă aşa groasă) şi se dă în clocot 2-3 minute. Supa se poate servi cu iaurt (noi suntem la momentul în care mâncăm orice amestecat cu iaurt). Se presară frunze de pătrunjel tocat mărunt-mărunt.

++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++




Piure de conopidă cu pui (de la 8 luni i-am dat eu)

Ingrediente: carne de pui (eu am pus piept), o roşie mică, 4-5 bucheţele de conopidă, câteva picături de ulei de măsline.

Mod de pregătire: Carnea de spală bine (dacă e congelată, se decongelează complet) şi se pune la fiert. Se adaugă roşia spălată bine (se poate da prin sită pentru a elimina seminţele şi pieliţa) şi când e aproape fiartă carnea se adaugă şi conopida. Când sunt fierte toate ingredientele se amestecă în blender cu câteva picături de ulei de măsline şi gata masa. Noi amestecăm şi iaurt, bineînţeles :))) 
Reţeta se poate face şi cu pulpă de pui, cu ficat de pui, cu gălbenuş sau peşte alb. Depinde ce-i place lui bebe.