Papa bebe

Am "rupt" internetul ăsta căutând reţete pentru papa de bebe. Toate reţetele sunt la fel şi cred că tuturor ne este teamă să încercăm ceva nou.. e mai sigur să faci ceva ce-a făcut şi altcineva înaintea ta.

Când începi cu diversificarea e uşor (deşi pare greu) pentru că-i dai azi o legumă fiartă şi pasată, mâine la fel.. de poimâine îi mai adaugi o legumă şi tot aşa.. până ajungi să te saturi tu de amestecat şi pasat legume.. dar bebe ce să mai zică? Şi dacă într-o zi nu mai mănâncă la fel cum mânca acum câteva zile acel fel de mâncare.. e semn clar că s-a săturat (dacă nu este cumva vreo problemă de sănătate sau ies dinţii). Toţi bebeluşii sunt curioşi şi de asta trebuie să le satisfacem această poftă de cunoaştere.. şi în domeniul culinar.

Deja am uitat ce emoţii aveam când am început marea diversificare. Deşi doctoriţa mi-a zis pe la 5 luni să-i dau suc de fructe, nu am ascultat-o şi abia la 6 luni şi o săptămână i-am dat prima linguriţă de suc de mere. Atunci a fost momentul.. îi apăruse primul dinte, stătea bine în fund şi în scaunul lui, era curios de ce mâncam noi.

Apoi a urmat supa (zeama chioară) de legume: morcovi + pătrunjel + păstârnac + ţelină. Şi apoi am pasat morcovul, apoi am adăugat şi zucchini (dovlecel nu am găsit că nu era sezonul lui), cartof şi recent o felie de ardei şi câteva de ceapă. Încă nu am pasat ceapa şi ardeiul în mâncare.

Am aşteptat şi eu câteva zile să se obişnuiască bebe cu noul aliment introdus.. nu ne-am grăbit nicăieri, dar de-acum trebuie să facem artificii mai multe în meniu.

De ceva timp mănâncă la masa de prânz doar dacă îi adaug şi 2-3 linguriţe de iaurt în piureul de legume. Mă gândesc că a descoperit gustul acrişor şi îi place. Şi eu mă bucur că mănâncă. Am sperat să nu fie nevoie de astfel de compromisuri..

La masa de dimineaţă papă suc de mere + suc de morcov, suc de portocale, o pară cu jumătate de banană, măr cu pară. Nu i-am dat biscuite cu măr, deşi toată lumea îmi zice să-i dau. Din ce am citit biscuitele nu are niciun aport de substanţe folositoare pentru bebe.

La prânz piure de legume.. la fiert pun de obicei morcov, pătrunjel, ţelină, păstârnac (dacă găsesc), cartof, zucchini. Pentru o masă pasez zucchini, iar pentru altă masă cartoful.. şi aşa are bebe papa pentru 2 zile şi fierb separat oul sau carnea sau fac brânza. La început făceam doar pentru ziua respectivă, dar acum mănâncă mai mult şi fierb cantităţi mai mari şi e mai practic. Pe listă mai e cartoful dulce, dar nu găsesc tot timpul. Am servit azi broccoli şi a mâncat.. nu tot, dar a mâncat fără strâmbături prea mari. Am mai încercat şi avocado acum ceva timp, dar nu prea l-a apreciat. Poate nu era copt bine sau era prea copt.. voi mai încerca. Am mai adăugat unt nesărat în mâncarea lui, ca să-i schimb puţin gustul sau câteva picături de ulei de măsline.

Am aplicat şi eu ce scrie prin cărţi şi forumuri.. i-am dat carne de pui sau curcan, carne de vită (doar o dată i-am dat şi cred că l-a durut burta.. mai aştept până încercăm iar), gălbenuş de ou bine fiert, brânză de vacă.. în fiecare zi cam o lingură, pasate în piureul de legume. La masa la care i-am dat carne de pui nu i-am dat şi gălbenuş sau brânză. Ficat de pui încă nu i-am dat.. caut o sursă de ficat de găină de casă.

Seara cel mai des i-am dat cereale.. am luat ceva cereale de ovăz care se fac cu apă. Am mai probat şi cereale speciale pentru copii de la Humana, Hipp, Nestlé, Milupa şi ceva de la DM/ Rossmann.. Alea de la Hipp nu mi-au plăcut cum arată şi nici bebe n-a mâncat prea cu poftă. Toate erau cereale fără lapte, care se prepară cu apă fiartă şi răcită puţin. Am mai adăugat uneori şi măr fiert, măr copt sau gutuie fiartă în cereale. Astăzi i-am dat mămăligă cu brânză şi iaurt. A păpat tot.

I-am dat şi apă, dar nu prea bea. Acum testez mai multe feluri de apă, toate cu conţinut mic de sodiu.

Urmează reţetele.

Aşa arată un bebe care probează mâncarea cu mâinile lui. Ajunge peste tot, dar nu în gură :)

Chestii pe care nu ţi le zice nimeni

Când vine vorba de sarcină sau de copil sunt multe chestii pe care le afli pe propria piele.

Bine, îţi zice toată lumea să dormi, dar nu poţi să te culci la comandă, să dormi când doarme şi bebe.. mda, ar fi ceva să poţi :)

Despre sarcină dacă ai noroc să fie uşoară, atunci e bine.. altfel, abia aştepţi să naşti şi o perioadă nu-ţi mai arde de făcut copii :) Apoi, când vine clipa pe care o aşteptai cu emoţie, apar alte probleme care îţi dau planurile peste cap.. doctoru e plecat din localitate, e bolnav sau n-are chef să vină.. şi trimite un înlocuitor, pe care nu-l cunoşti, în mâinile căruia îţi pui viaţa ta şi a copilului.. Dar, se termină cu bine şi etapa asta..

După ce ai născut şi s-a derulat planul aşa cum ai vrut sau nu (natural sau cu operaţie) dai de problema alăptatului. Toţi te încurajează să alăptezi.. dar mai nimeni nu te învaţă cum :) E cam trist, dar destul de adevărat. De câţiva ani e la modă să naşti la clinică particulară. Ok, foarte bune condiţii de cazare pentru tine şi copil, dar.. din păcate mentalitatea personalului e tot aia comunistă. Am postat eu mai demult un link către povestea unei proaspete mămici dezamăgită tare de o experienţă "la privat".

Bun.. vezi prima dată copilul.. şi ar trebui să-l pui la sân, dar cine să te ajute, dacă este doar o asistentă şi 20 de mămici care au nevoie de ajutor (asta în spitalele de stat, la privat nu ştiu cum e). Cu toată spagă ce i-o poţi băga asistentei în buzunar n-are cum să-şi facă timp prea mult pentru tine. Dar, îţi zici că o să reuşeşti şi trebuie, de dragul copilului. Unele dintre noi reuşesc, altele renunţă destul de repede (aş zice eu). Renunţă pentru că nu au ajutor. Ele au plătit o operaţie ca să le fie dat copilul, mai departe trebuie să descurci :(

După primele zile / săptămâni cu bebe, lucrurile ar trebui să fi intrat într-o rutină cu care eşti obişnuită.. şi ce bine e. Dar, urmează colicii bebeluşului şi parcă orice i-ai face sau orice i-ai da.. plânge întruna. Şi toată lumea e aşa drăguţă şi îţi zice "las că trece". Aşa e.. trece, dar atunci e cam greu.

Dacă ai "noroc" să te prindă şi-o deprimare.. atunci chiar e aiurea. Şi mai aiurea e că nu ştii ce ţi se întâmplă. Eu, am aflat de tristeţea şi depresia post-partum la ultimul control din Bucureşti. În sala de aşteptare era un pliant pe care l-am citit că mă plictiseam :) Şi uite aşa îţi dai seama că toate lucrurile se întâmplă cu un motiv. Dacă eram în altă ţară, şi se respecta programarea sau faptul că gravidele au prioritate la control, poate mă informa medicul despre faza asta.. Aşa, noroc că am aşteptat 40 de minute să intru la control şi am aflat dintr-un pliant că 70-80% dintre femei au depresie după naştere. Bine, doar vreo 10% au stări mai nasoale, dar.. totuşi, cum să te tratezi, dacă nu ştii ce ai şi nici nu te vede nimeni. Eu citisem şi îmi spuneam că tre să fiu tare, am ajutor şi susţinere.. dar tot l-am anunţat pe bărbat să fie atent la mine, să nu-i fac ceva copilului, să mănânc şi să fiu cu picioarele pe pământ. Am avut şi eu un moment (poate mai multe, dar doar de ăsta îmi aduc aminte) când am plâns fără motiv.. poate de la oboseală, poate de depresie :) Mi s-a părut totul stresant, toată lumea vroia ceva de la mine, toată lumea îmi zicea ce să fac.. şi atunci n-am mai rezistat. Eu plâng ca să mă descarc. Şi-a fost aşa bine după.. pe de o parte.. şi mai nasoală pe de altă parte. Când plângi, când te superi.. scade lactaţia sau calitatea laptelui.. şi vreo 2 zile bebe parcă vroia întruna la sân. Şi asta poate să te tragă iar în depresie.. "oare ce are copilul? nu mai e bun laptele? nu se mai satură?" Îţi faci o grămadă de gânduri aiurea.. dar trec şi astea.

Şi dacă atunci când eşti însărcinată crezi ca le vei putea face pe toate.. te înşeli. Chiar tre să fii super om sau super cofeinizat ca să apuci să faci şi chestii prin casă, cel puţin la început. Iniţial şi eu am crezut că o să mă descurc singură cu bebe, dar nu cred că aş fi reuşit şi mă bucur că nu am avut ocazia să aflu. După 4 luni a fost mai bine şi m-am descurcat.

Urmează o mulţime de momente frumoase şi deosebite care te fac să uiţi de oboseală şi de celelalte mărunţişuri. Te bucuri în fiecare zi că bebe e sănătos, că te simţi bine.. că mai ai câteva luni bune în care o să scapi de kilograme (e bine să speri) şi începi să îţi reiei o parte din activităţile preferate (câteva minute pe zi).

Dacă ai reuşit să alăptezi, poate apărea o stare neplăcută.. că bebe e dependent de tine şi ai impresia că nu poţi face nimic.. dacă nu prea ai avut lapte, atunci poate să te ajute mama, soacra sau soţul hrănindu-l pe bebe şi astfel să evadezi câteva minute singură afară. Eu am trecut de câteva ori prin starea aia.. dar m-am încăpăţânat să-i dau lapte doar de la sân, la început de teamă că poate se obişnuieşte cu biberonul şi n-o să mai vrea să sugă, apoi.. a fost foarte comod aşa.. laptele era mereu la purtător, încălzit, steril.. şi puteam pleca oriunde vroiam, cu condiţia să fie şi bebe cu mine :) Şi sincer, mi-a fost foarte greu să-l las şi 2 ore când bebe avea deja vreo 6 luni..

Urmează un stres cu diversificarea (cel puţin pentru mine, a fost). Oare ce să-i dau? Medicul îţi zice una.. tu citeşti alta.. celelalte mămici zic şi ele altceva. Până la urmă îţi iei inima în dinţi şi îi dai ceva şi vezi cum e. Dacă copilului îi place şi n-au fost urmări (diaree, vărsături, alergii, iritaţii etc.) răsufli uşurată şi mergi mai departe. Dacă au apărut probleme.. cauţi rezolvare şi mai încerci cu altceva, mai târziu. Nu prea m-am documentat pe partea asta pentru că n-a fost nevoie.. bebe a "suportat" tot ce i-am dat.

Apoi vine clipa când nu mai vrea să mănânce.. Nah, acum ce e de făcut? Toată lumea zice că un copil nu moare de foame, că el ştie cât are nevoie să mănânce. Dar totuşi, dacă povestea se repetă de multe ori, nu-l poţi lăsa de capul lui, trebuie să vezi dacă nu ies dinţi, nu e răcit sau are altă problemă care-l supără. Sau poate s-a săturat de mâncarea ta. Se poate şi aşa ceva.. că tu vrei să-i dai ce e mai bun şi mai sănătos, dar el s-a săturat de chestii pasate. Noi suntem la momentul când nu vrea să mănânce dacă nu are iaurt în compoziţie. Dar, am aflat că toţi copii au aşa perioade.

Nimeni nu-ţi dă un sfat legat de egoism.. E voie şi chiar indicat să fii egoistă uneori (măcar o dată pe lună) şi să te pui pe primul plan.

Ar mai fi ceva legat de jucării şi accesorii pentru bebe în prima perioadă a vieţii lui, să zicem până la 1 an.. prin magazine, pe net.. peste tot vezi ultimele fiţe de jucării. Nimeni nu-ţi zice că multe sunt degeaba, multe nu sunt sigure pentru copii şi dacă nu eşti prezent acolo, să te joci cu el, le cumperi degeaba. Dacă iei jucăria cea mai scumpă, nu înseamnă că e cea mai bună sau că-ţi va ţine locul de părinte. Un copil aşa mic are nevoie de atenţia părinţilor, de atingerea lor, de îndrumarea lor.. Totul te îndeamnă să cumperi, nimeni să stai cu copilul tău.. Da, ştiu că tre să vândă.. dar ar putea specifica pe o etichetă undeva că e nevoie de părinte în preajma copilului..

Şi cred c-ar mai fi lucruri de spus, dar este vreme să le descoperim chiar noi. Sau să ni le spună alţii :))

La fel ca alte postări şi aceasta e scrisă de ceva vreme.. nu vreau să sperii pe nimeni sau să supăr pe cineva :).. E părerea mea şi atât. Eu rămân în continuare optimistă, fericită şi nerăbdătoare să urmăresc ce mai face pişpirelul nostru.

De citit: Kay Kuzma - Înţelege-ţi copilul

Am dat de cartea asta întâmplător, dar mi-a plăcut şi când voi începe să uit că bebe are nevoie să fie iubit o să recitesc acest pasaj, când voi începe să uit că are nevoie să-i acordăm încredere, că are nevoie de libertate, de stimulare şi să fie învăţat.. voi reciti cartea.

Capitolul 1

Primul lucru care se aşteaptă de la părinţii copiilor mici este acela de a le înţelege nevoile şi de a descoperi cum pot fi împlinite. Aceste cunoştinţe vin doar în parte din Sfântă Scriptură, din manuale sau din sălile de prelegeri. Părintele trebuie să fie, în acelaşi timp, dispus să înveţe de la copil a€“ să observe acele indicii din comportamentul şi din cuvintele lui care îi descoperă nevoile specifice într-un moment specific. Apoi, adunând toate aceste informaţii, părinţii trebuie să-şi pună la lucru priceperea şi energia, pentru a încerca să vină în întâmpinarea nevoilor fiecărui copil în parte.

Copiii au nevoie să fie IUBIŢI

Prima și cea mai importantă nevoie a copilului tău este aceea de a fi iubit. Fiecare copil este asemenea unui pahar gol și singurul mod în care acest pahar poate fi umplut este acela de a-i arăta copilului dragoste. Doar atunci când paharul este „plin de dă peste el” copilul poate începe să dăruiască, la rândul său, dragoste. Copilul tău are nevoie să fie alintat, mângâiat și îmbrăţișat, să se simtă aproape de tine, să i se ofere căldură și confort emoţional, să se simtă dorit și înţeles. A-i împlini doar nevoile fizice, de hrană și de îngrijire, nu este suficient. Mulţi copii au stagnat din creștere sau chiar au murit, în ciuda îngrijirii fizice adecvate care li s-a oferit, pentru simplul fapt că le-a lipsit dragostea. Dragostea este atât de importantă, încât voi, părinţii, trebuie să împliniţi această nevoie înainte de oricare alta. Nu este suficient ca voi să simţiţi, să credeţi sau chiar să știţi că vă iubiţi copilul, ci copilul trebuie să perceapă el însuși această dragoste, altfel ea nu are nici o valoare. Este deosebit de important să-i arăţi copilului că este iubit, în special în primii ani de viaţă.

Dacă i-aţi întreba pe părinţi: „Vă iubiţi copiii?”, probabil că marea majoritate v-ar răspunde: „Bineînţeles că-i iubesc. Le ofer tot ce au nevoie; am grijă de ei…” Totuși, de multe ori, copiii nu simt că sunt iubiţi. Ei spun: „Părinţii mei mă iubesc doar atunci când iau note bune, când mă îmbrac singur sau când îmi fac curat în cameră. Când sunt bun, mă iubesc; altfel, nu!” Acești copii nu înţeleg că sunt iubiţi pentru ceea ce sunt ei, în mod individual, necondiţionat, independent de niște cerinţe. Ei simt că părinţii lor îi iubesc în mod condiţionat și există un mare pericol în acest fel de dragoste.

Este destul de ușor să iubești un copil atrăgător, sănătos, cu o fire plăcută. Dar nu toţi copiii se nasc cu asemenea trăsături și nu toţi au parte de timpuriu de experienţe care să-i modeleze, făcându-i să ajungă în niște persoane atrăgătoare și ușor de iubit. De fapt, pe la vârsta de doi, trei sau patru ani, în unii copii a fost deja imprimat un comportament negativ, deoarece au fost trataţi cu o așa lipsă de iubire, încât ajung să pară că resping orice manifestare de acest fel.

Părinţii s-ar putea să nu înţeleagă că acest comportament negativ este, de fapt, un strigăt după iubire, iar atunci când iubirea așteptată de copil întârzie, este posibil să aibă loc niște reacţii în lanţ, iar părinţii vor avea, drept răspuns, tendinţa de a-l respinge și mai mult pe copilul neiubitor. Părinţii nu trebuie să uite nici o clipă că un copil care are un comportament supărător este un copil care are cel mai mult nevoie de dragoste, de compasiune și de ajutor. Copilul care vă pune cel mai mult răbdarea la încercare are cel mai mult nevoie de dragostea voastră. Copilul care mușcă, fură, lovește sau folosește cuvinte „urâte” este posibil ca, prin aceasta, să nu facă altceva decât să te pună la încercare și, în mod inconștient, să te întrebe: „Poţi să mă iubești chiar și atunci când sunt atât de îngrozitor?”

Alţi copii se comportă tocmai invers. Ei nu pot să acţioneze într-un asemenea mod „nesuferit”, de teamă că vor fi respinși și mai mult, astfel că își dau toată silinţa să fie buni.

S-ar putea ca, la început, copilul care este tot timpul preocupat să fie pe placul celor din jur să obţină rezultatele dorite și să primească atenţie și acceptare din partea acestora. Însă, de obicei,

acest comportament ajunge, până la urmă, să calce pe cineva pe nervi, iar copilul este repezit și alungat fără să i se dea nici o explicaţie pentru această schimbare de atitudine. În loc să respingi un copil prea insistent să „îţi intre pe sub piele”, este mai bine să îţi iei timp să discuţi cu el despre modul în care se comportă. Ajută-l să înţeleagă că îl iubești tot timpul, indiferent că este bun sau rău. A învăţa că nu trebuie să fii neapărat bun pentru a fi iubit reprezintă o lecţie deosebit de importantă pentru copii (și pentru adulţi). Este dreptul oricărui copil să fie iubit și acceptat pentru simplul fapt că există. În acest fel ne iubește Dumnezeu pe fiecare dintre noi. De aceea, este datoria noastră să manifestăm și noi același fel de iubire faţă de copilașii pe care El ni i-a dat în grijă.

Un alt tip de copil pe care părinţii trebuie să se asigure că l-au încurajat cu dragoste este acela care se retrage din cadrul social. La un asemenea copil s-ar putea să fie cel mai greu să ajungem, pentru că el nu caută dragostea în mod activ și s-ar putea întâmpla să vă respingă gesturile de afecţiune. Niciodată nu poţi oferi dragoste cu forţa. Dragostea este un dar care se oferă în mod liber și care trebuie să fie acceptat tot în mod liber. Printr-o purtare blândă și consecventă, poţi ajunge ca, încetul cu încetul, să câștigi încrederea și, în cele din urmă, dragostea unui copil retras, dar acest tip de copil s-ar putea să nu ajungă niciodată la fel de drăgăstos și de apropiat ca ceilalţi.

Unii copii, pe parcursul diferitelor etape ale vieţii lor, adesea pot trece de la un tip comportamental la altul: de la negativ, la excesiv de preocupat să îţi facă pe plac și apoi la retragere și închidere în sine. Nu este ușor să-ţi iubești copilul pe parcursul acestor etape, dar acest lucru este esenţial totuși pentru o dezvoltare sănătoasă a personalităţii sale.

Să împlinești nevoia de dragoste a copilului tău nu înseamnă să excluzi nevoia de disciplină. Uneori îţi va fi de folos să-ţi dai seama că respectivul comportament este cauzat de ceva; că există un motiv pentru care copilul se poartă într-un anumit fel. Înţelegerea acestui fapt important te va ajuta să nu iei atitudinea copilului de respingere sau de neascultare, drept un atac personal. Ea îţi va oferi libertatea de a-i trece cu vederea comportamentul supărător, de a căuta să descoperi adevăratele cauze și de a pune la punct strategiile de remediere. Când ajungi să-ţi dai seama că există un motiv pentru acel comportament supărător, caută să separi comportamentul apărut de copilul „real”, care simte nevoia să fie iubit. Ca urmare, îl poţi mustra pe copil într-un mod iubitor și plin de înţelegere, chiar dacă ţi se pare că el nu merită o asemenea atitudine din partea ta. S-ar putea ca, umplându-i paharul cu dragoste, să-i furnizezi copilului suficientă încredere în sine, încât să aleagă el însuși să schimbe sau să biruie acel comportament agresiv și supărător.

Este ușor să jefuim un copil de dragostea noastră. Fără să ne dăm seama, noi reacţionăm la atitudinea lui negativă, pedepsindu-l pe nedrept sau rănindu-i simţămintele sensibile prin cuvintele și prin acţiunile noastre aspre. De multe ori, noi golim cupa de dragoste a copilului în mod inconștient. De exemplu, următoarele gesturi și atitudini aduc după ele tocmai golirea acestei cupe:

1. Să-ţi exprimi aprobarea doar atunci când copilul este bun. Făcând astfel, înseamnă că-ţi iubești copilul condiţionat.

2. Să-ţi ameninţi copilul în încercarea de a-l corecta.

3. Să exprimi o atitudine critică.

4. Să ţipi sau să strigi la copil.

5. Să-ţi exprimi, prin cuvinte sau privire, dezamăgirea sau neplăcerea.

6. Să-i aplici „tratamentul tăcerii”.

7. Să fii prea ocupat ca să-i acorzi atenţie.

8. Să rostești numele copilului pe un ton jignitor.

Da, este ușor să golești cupa de iubire a unui copil și orice părinte este vinovat de a fi făcut, ocazional, această greșeală. Dar nu te lăsa copleșit de vinovăţie. Fii dispus să spui simplu: „Îmi pare rău”, apoi să începi procesul de umplere. Iată cum:

• În primul rând, manifestă acceptare, respectând fiecare copil ca pe un individ aparte, cu trăsături de caracter dăruite de Dumnezeu, chiar și atunci când acestea sunt ascunse în spatele unui comportament cu totul lipsit de iubire și de amabilitate. Încearcă să înţelegi. Poartă-te în așa fel, încât copilul să știe că este dorit și binevenit. Iubește-l necondiţionat.

• În al doilea rând, ascultă-ţi cu atenţie copilul, chiar dacă acesta are să-ţi spună câteva lucruri foarte neplăcute, și urmărește-i limbajul corporal. De multe ori, copiii nu exprimă în cuvinte ceea ce simt, dar își manifestă simţămintele prin gesturi. Crează o atmosferă confortabilă și plină de căldură, în care copilul să se simtă liber să se exprime.

• În al treilea rând, ia-ţi timp să stai cu copilul, și aceasta nu doar atunci când nu ai altceva de făcut, ci ori de câte ori copilul are nevoie de tine, chiar dacă aceasta poate să fie în momentul cel mai nepotrivit, cum ar fi atunci când bebelușul plânge sau când vorbești la telefon. Evident, nu este posibil să lași totul deoparte, de fiecare dată când copilul are nevoie de atenţie. De exemplu, când copilul vine la tine, cu dorinţele lui, într-un moment când nu i le poţi împlini pe loc, nu-l respinge cu brutalitate, spunându-i: „Nu vezi că sunt ocupat(ă)?” Încearcă să-l îmbrăţișezi, să-i zâmbești cu toată căldura și să-i spui: „Acum sunt foarte ocupat(ă), dar imediat ce termin, voi asculta ce vrei să-mi spui”.

Copiii trebuie să înveţe să aibă răbdare și să-i înţeleagă pe cei din jurul lor, dar prea adesea adulţii au tendinţa de a așeza propriile priorităţi mai presus de cele ale copiilor lor. Atunci când copiii suferă din cauză că paharul lor de iubire este gol, tendinţa de a nu le acorda atenţie în mod personal poate fi interpretată de ei drept respingere.

Procedează în așa fel, încât fiecare copil să știe că te bucuri să fii împreună cu el. Îi poţi comunica acest mesaj mângâindu-l, îmbrăţișându-l sau trăgându-l lângă tine atunci când este momentul. Împlinirea nevoilor fizice și emoţionale ale copilului, în timpul pe care îl petreceţi împreună, este metoda care spune cel mai clar și mai convingător: „Te iubesc”.

Sursa: http://www.scribd.com/doc/7378583/Kay-Kuzma-IntelegeTi-Copilul

Bilanţ la 8 luni şi ceva..

Scriu la acest post de mult.. l-am şi şters de câteva ori din lipsă de inspiraţie şi timp.. dar pe ăsta îl las.. Am observat că am început să mă plâng tot mai des de lipsa de timp.. Oare toate noile mămici sunt aşa sau gestionez eu foarte prost timpul?

Plus că.. deşi ştiu că scriu pentru bunici, unchi şi mătuşi şi câteva prietene.. aş aprecia un comentariu cât de mic acolo pentru că îmi dă elan să continui că astfel ştiu că mă citeşte cineva şi poate apreciază ce scriu eu aci. Şi nu cred că nu are nimeni nimic de comentat.. o încurajare, un sfat, o părere sau ceva ce-a auzit. Şi aş vrea feedback pentru că nu e corect ca voi să ştiţi ce facem noi, dar noi să nu ştim ce faceţi voi.. :P

Am vrut şi eu să mă opresc, că e viaţa noastră până la urmă şi cine vrea să facă parte din ea ne întreabă, ne scrie sau ne vizitează.. dar, continui să scriu despre evenimente, ca să le ştiu peste câţiva ani când o să mă întrebe bebe.. "mama, eu când am început să merg?" sau "tata, când m-ai învăţat să merg pe bicicletă?"

De multe ori am vrut să-i scriu lui bebe.. să citească el când o să fie mai mare, ce idei aveam eu când era el mic.. şi ce minunăţii făcea.

- la aproape 6 luni (fără 5 zile) am văzut vârful primului dinţisor;

- la 8 luni te ridicai în picioare, sprijinit de marginea pătuţului.. şi stăteai acolo, să te uiţi la ce se întâmplă în jurul tău;

- tot pe la 8 luni loveai cu mâna în tot ce se putea.. şi aprindeai televizorul din greşeală;

- "scăpai" lucrurile din mânuţe pe parchet şi erai fascinat de zgomot;

- mă trăgeai de pantalon când vroiai atenţia mea;

- în timpul alăptării mă trăgeai de păr, de nas sau îmi băgai degetele în gură;

- când venea orei mese "cereai" să mănânci în felul tău uitându-te la mine şi cu degetele în gură;

- ai fi mâncat orice amestecat cu iaurt:);

- erai fascinat de tavane şi lumini;

- aveai momente când "vorbeai" şi nu te mai opreai..

- nu ai fost niciodată bolnav;

- prima dată când ai tras de un sertar ţi-ai prins un deget când l-ai închis.. a fost semnul că trebuie să montăm sistemele de siguranţă pentru bebe (cumpărate de ceva timp);

- ţi-ai făcut program de somn.. şi o perioadă l-ai respectat.. când ai vrut tu, nu când am vrut noi;

- când începeai să te ridici singur, sprijinit de mobilă.. aveai momente când nu puteai nici să te ridici, dar nici să te pui jos.. şi scânceai după ajutor;

- îţi place să ne jucăm "cucu-bau";

- cel mai bine adormi în braţele mele, dar încă nu e un obicei rău. Obicei rău ar fi dacă m-ar deranja.. iar eu încă vreau să profit de aceste momente;

- când ţi-au apărut dinţii făceai tot felul de mutriţe cu buzele;

- îţi place când te atingem cu faţa pe burtică.. râzi până nu mai poţi.. şi ne place şi nouă să te auzim râzând;

- patrulezi peste tot.. pe unde te lăsăm - şi locul preferat este lângă suportul de pantofi unde îi "aranjezi" de fiecare dată;

- îţi place să faci băiţă, să loveşti apa cu mâinile şi să rozi jucăriile;

- zâmbeşti oamenilor pe stradă;

- dacă te loveşti (că se mai întâmplă şi din astea de-acum) mergem la perdea şi uiţi repede c-ai plâns..

- fără să ne dăm seama ţi-am cumpărat multe haine cu dungi (Rebe a observat);

- câteodată stai în scăunel la masă foarte flexat, ca la bar..

- părul e mai lung în partea stângă, se formează un cârlionţ deasupra urechii :)

- am zis că n-o să te îmbrăcăm în albastru, dar nu prea ne-a ieşit.

Lucrez şi la un bilanţ foto cu cele 8 luni şi ceva cu bebe.

Încă 2 dinţişori..

Pe 20 februarie notăm un eveniment nou: încă 2 dinţişori!!!

Poate sunt 4, dar cine să-i vadă? Pentru că nu ne lasă să ne apropiem de faţa lui.. :)

Şi acest moment a coincis cu prima dată când l-am lăsat în grija fratelui meu şi a prietenei lui.. şi speram să avem 2-3 ore liniştite, să ne deconectăm şi noi.. Oare ghiceşte cineva după cât timp a sunat telefonul? :))) "Plânngee.. şi nu mai ştim ce să-i facem!!!" după vreo oră şi ceva. Am mers să-l liniştim, dar a fost mai greu decât de obicei.. A trecut.. acum doarme mai bine, mănâncă mai bine.. până la următorii dinţi.

Şi mă duc să dorm şi eu..

Later edit (21.02): e doar un dinte nou sus, incisivul drept.. lângă el este doar gingia umflată :( Deci mai urmează câteva zile grele pentru el.

Despre camera lui Mark

Camera există, dar nu este amenajată.. şi încet-încet vrem să o aranjăm, pentru că deocamdată doarme cu noi în cameră, în pătuţul lui.

Nu ştim dacă va fi pe gustul lui, dar va fi pe gustul nostru şi se va obişnui cu ea şi se va simţi confortabil şi în siguranţă.. şi asta contează, nu? Şi când va fi destul de mare să ceară modificări, vom discuta şi vom stabili împreună ce facem.

Pereţii camerei sunt galbeni acum, dar vrem să-i împrospătam oricum. Poate cu vopsea specială pentru copii.. Oare are proprietăţile declarate de producători sau e apă de ploaie? :D Am văzut că există şi tapet lavabil, lipit cu adeziv non-toxic.. dar tre să căutăm în magazine să vedem oferta.

Mie îmi place galben pentru pereţi şi merge cu mov şi cu verde şi cu albastru.. şi cu desenele pe care vrem să le facem pe pereţi.. Aş vrea să predomine galbenul pe pereţi, o nuanţă caldă, pastelată şi alte nuanţe de galben sau mov sau verde sau albastru pentru celelalte obiecte. Galben merge şi cu nuanţa de lemn a mobilierului - dulapul era aici, nu-l putem schimba, pătuţul e tot de lemn.. Pentru bebe e important să nu fie culori tari care să-l solicite.. şi să-l lase să se concentreze la joc şi la alte lucruri interesante.

Plus că galben ar merge şi cu verdele pe care vrem să-l facem în camera de zi, aşa ca să fie un pic de continuitate în casă.

Am tot căutat idei pentru podea.. avem parchet.. e ideal că nu se pătează şi se poate curăţa repede şi uşor. Dezavantajele sunt mai multe: e rece, e dur şi nepotrivit pentru un copil care stă mult pe jos. Ar mai fi mocheta pe listă pentru că e moale şi ţine de cald.. dar este greu de întreţinut şi strânge praful. Şi soluţii eco: pluta şi linoleum natural. Pluta este moale, caldă, impermeabilă, naturală şi uşor de curăţat, la fel ca linoleumul. Ne interesăm prin magazine de ambele variante.. La care o să adăugăm un covoraş, pentru o pată de culoare.

Camera are un geam mare şi va fi luminată toată ziua, ceea ce e foarte bine pentru o cameră de copii. Şi asta înseamnă şi spaţiu pentru desene cu window color. Perdeaua e una simplă deocamdată, de care poate trage în voie.. Mai rămâne draperia de ales, să facem un pic de întuneric în verile pline de soare..

Am în cap multe idei de decor şi sper să-mi iasă. O să încerc să fac "before & after" cu poze şi ideile handmade.

Idei gasite pe net.. unde altundeva? :)

O cameră drăguţă, foarte bună pentru un nou-născut.. dar noi cred că trebuie s-o pregătim pentru un copil mic, care creşte prea repede :) Îmi place lampa, îmi plac tablourile şi culorile..

Îmi place pentru că e veselă, e simplă dar deosebită în acelaşi timp. Are exact mobilierul necesar.

Un colţ foarte fain şi practic.. este totul la îndemână, cu detalii interesante.

O cameră caldă şi primitoare.. Asta cred că se apropie cel mai mult de ce mi-ar plăcea şi mie :)

Avem geamul mare, pătuţul, câteva rame şi balonul alb din tavan..

Şi camera asta are ceva ce-mi place.. Oare etajera asta (gen Expedit de la Ikea) mă atrage? :)

Sau accesoriile handmade?

Mark are 8 luni!

Iar am primit reclamaţii că nu mai scriu pe blog.. Of, acum aş vrea şi eu să aibă ziua mai multe ore.. sau noaptea să fie mai lungă :)

Bebe are 8 luni.. de când nu am mai scris s-au întâmplat câteva chestii.

Apar dinţii de sus.. şi ăsta a fost motivul principal pentru care n-am apucat să postez nimic. A fost mârâit şi plângăcios.. vroia să stăm mereu împreună, într-o noapte a dormit pe burta mea, ca atunci când era micuţ-micuţ. Nici n-a prea vrut să mănânce.. mi-am ales un moment cam prost să adaug elemente noi în meniul lui.. dar, a păpat carne de pui (aş fi vrut de găină, dar aici nu am găsit nicăieri încă), carne de curcan, gălbenuş de ou, cereale şi urmează să-i dau brânză şi iaurt. Şi bineînţeles lapte. Şi duminică am probat şi fast-food-ul de bebeluşi.. Am probat la Ikea mâncare de mazăre la borcănel. I-a plăcut, am gustat şi eu şi avea gust bun. Dar vom apela la aceste borcănele doar în situaţii extreme. Aşa cum mâncăm şi noi fast-food.. RAR.

Pe partea cu mişcarea.. uuf.. merge în patru labe, nici nu ne-am dat seama că el deja poate ajunge la ce-l interesează. Şi oare ce-l interesează pe un bebeluş de 8 luni? Cablurile, papucii de casă şi să răstoarne coşul de hârtii :)

Ştie deja să se ridice pe marginea pătuţului.. se ridică singur în picioare, când e pe covor se ridică şi se sprijină pe marginea canapelei.. nu-l mai interesează să stea în funduleţ sau pe spate.. şi face tot posibilul să se ridice. Pe masa de înfăşat e tare greu să-l mai ţin. Înfăşatul ca la carte funcţionează doar când e somnoros, altfel.. se întoarce pe burtă, se întinde după una alta.. şi dacă până acum puteam să-l mai las o secundă să iau un body din dulap, acum.. e în braţele mele peste tot. Am montat pătuţul de călătorie şi-l folosim pe post de ţarc.. şi stă acolo să se joace.. şi să pozeze :)))))

Mă "lovesc" de probleme noi.. mâncarea pentru bebe: în ce vase s-o pregătesc, în ce vase s-o servesc şi s-o păstrez.. dacă s-o păstrez la frigider etc. Ce zice lumea? Mămicile cu experienţă spun că e mai ok să fierbi legumele în vase emailate, să foloseşti vase de sticlă sau ceramică pentru depozitare, dar cu mare grijă că se pot sparge. Mai practice sunt recipientele de plastic, dar şi aici trebuie avut grijă la tipul de plastic. Am găsit un articol bine documentat aici.

Noi am folosit păhărele de plastic PP #5 de la Avent şi castronele de la Ikea, tot PP. Nu le-am băgat în microunde, am evitat până acum folosirea microundelor pentru a prepara ceva pentru bebe. Sterilizez păhărelele, capacele şi suzeta în fiecare zi.. şi la nevoie sticluţa de ceai sau apă. Astăzi i-am dat apă.. nu prea l-a interesat. Mai încercăm. Apa pe care i-am dat-o a fost una cu conţinut foarte scăzut de sare (Na), adică 2.2 g. Aici am găsit explicaţia.

Până acum am făcut papa în fiecare zi şi ce rămânea fie mâncam eu.. fie aruncam pentru că nu rămânea destul pentru încă o masă. Vineri seara am făcut o porţie de papa pentru sâmbătă, că am fost plecaţi de acasă şi astfel am depozitat prima masă.. am pus 3-4 picături de lămâie, ca un fel de conservant şi a fost ok, bebe a păpat aproape tot. Aproape tot înseamnă deocamdată cam 80-100 ml. Cred că e din cauza dinţilor că nu e aşa mâncăcios. Dar cred că este vreme să recuperăm.

Am mai găsit un blog cu reţete pentru bebe, scrise şi în italiană.

Revin cât de repede pot :)