2 luni, 2 saptamani si 2 zile

Oare de câte ori oi fi zis că timpul zboară? :) De o grămadă de ori, dar asta nu-l opreşte.

Mămici cu experienţă îmi zic mereu să mă bucur de aceste momente, că nu se mai întorc, azi e bebe, încape în braţele tale, mâine merge la grădiniţă, poimâine la facultate.. şi te uiţi în sus la el, că are 184cm deja :)

Paradoxal, acum îţi doreşti să fie mai mare.. să vorbească, să spună când îi este foame, când îl doare ceva, să meargă, să fie independent.. Ce ciudat!

Cel mai ciudat mi se pare că nu m-am schimbat de când a apărut bebe. Adică nu aşa cum mă aşteptam. Sunt tot eu. S-a schimbat o latură de-a mea. Înainte pot spune că nu m-au atras prea mult copii pentru că nu am ştiut să mă joc cu ei. Îmi plăcea să mă uit la ei de la distanţă, să le văd mutriţele, să observ codiţele frumos împletite ale unei fetiţe sau vreun băieţel îmbrăcat cool, dar atât.. Multă vreme mi-a fost teamă că dacă o să am un copil n-o să ştiu să-i vorbesc "pe limba lui" sau să am grijă de el, aşa cum vedeam la alte femei. Alte femei parcă erau născute să fie în postura de mămică.

Ideea e că cele 9 luni (sau 7, în unele cazuri) sunt de ajuns să te facă să conştientizezi că viaţa o să se schimbe. La prima ecografie s-a declanşat ceva acolo. Îi auzi inima bătând nebuneşte şi îţi dai seama că în burta ta începe să crească un omuleţ. La următoarele ecografii vezi mai mult din el şi începi să-l iubeşti. Şi cu cât trec lunile, aştepţi tot mai tare să-l vezi, să-l atingi şi să-l iubeşti de-adevăratelea. În lunile astea când pregăteşti terenul pentru noul membru al familiei, automat dezvolţi şi sentimente noi. De asta mi-era teamă: că n-o să simt nimic.

Însă nu trebuie să-ţi faci griji pentru că atunci când se naşte bebele se naşte şi înstinctul şi sentimentul. Cu un omuleţ aşa mic nu prea ştii să te porţi şi ai atâtea de învăţat. Trebuie să înveţi să exprimi sentimente noi. Dar e uşor, pentru că în fiecare secundă eşti atentă la el şi aşa înveţi şi aşa dezvolţi înstinctul matern. Şi sentimentul ăsta nou se poate educa. Pentru că stai cu bebe, îi înveţi obiceiurile şi aşa te poţi baza pe instinct. La început e de ajuns să-l ţii în braţe, să-ţi simtă căldura, să-ţi audă vocea - asta înseamnă iubirea. Şi pe parcurs înveţi :)

Deşi am citit şi citesc despre orice lucru nou apărut în viaţa noastră, nu aplic mereu ce scrie în carte. Sau ce recomandă unii şi alţii. Ascult cu interes ce au de zis experimentatele, dar.. fac cum simt eu. Şi sper să ştiu să apreciez dacă o situaţie mă depăşeşte şi să sun la doctor.

Asta e instinctul matern.