A trecut o săptămână fără să postez.. de mult nu s-a mai întâmplat asta. Ca de multe alte dăţi, am început să scriu, apoi a intervenit bebele şi gata cu scrisul.. şi-apoi a intervenit lipsa de inspiraţie. Când alăptez îmi vin cele mai multe gânduri despre ce să mai scriu, ce probleme am mai întâmpinat, ce sentimente mă mai încearcă.. Şi cum vin, aşa pleacă. O să-mi pun o foaie şi-un creion la îndemână să le notez :)
Cu reguli sau fără?
Toate regulile de prin cărţi sau de pe internet.. sunt pentru ghidare. Până la vârsta când bebe începe să mănânce şi altceva decât lapte, ar fi trebuit să avem înstinctul de mămică dezvoltat şi să avem încredere în el. Diversificarea asta trebuie să fie o plăcere pentru bebe şi pentru mamă/ tată/ bunici etc. Dacă nu i-ai dat suc de mere la 6 luni fix, nu e un capăt de ţară sau dacă prima masă e la 12, nu la 10 cum zic cărţile. E important ca bebe să se familiarizeze cu gusturile, să experimenteze, să înveţe să mănânce.. iar mama trebuie doar să aibă grijă să-i pună la dispoziţie mâncarea cea mai bună (naturală, bine preparată etc.)
Cât mănâncă un bebe?
Când alăptezi el îşi ia cât are nevoie şi nici acum nu ştiu cât lapte mănâncă. Şi sincer nu m-ar ajuta cu nimic să ştiu că mănâncă 150 ml (nici mai mult, nici mai puţin) la masa de dimineaţă sau 180 ml la masa de seară.. E important că e sănătos, creşte frumos şi este şi el în "media" bebeluşilor de vârsta lui. Acum, de când mai mâncăm şi altceva.. iar nu avem regulă strictă. Au fost zile când a mâncat tot ce-am pregătit şi mereu fac mai mult, în caz că mai avem accidente şi
răsturnăm papa peste tot.. şi alteori când abia gustă. Nu prea am reuşit să cântăresc sau să măsor cantităţile, dar i-am dat cât a dorit să mănânce şi nu cred că am greşit.
Deocamdată am observat că nu-i place dacă mâncarea are ardei în compoziţie. Am fiert într-o zi în supa de legume şi o feliuţă de ardei şi a mâncat 4-5 linguriţe şi gata.. n-a mai vrut. Am greşit eu că l-am introdus, dar am vrut să văd dacă îi place. Cred că şi ţelina e la limita de jos a preferinţelor deocamdată. Îi place morcovul, pătrunjelul, păstârnacul, dovlecelul / zucchini şi cartoful dulce. La fructe n-a făcut nazuri.. Ba da, o dată la măr.. era soiul Idared (altceva nu am găsit) şi cred că a fost puţin mai acrişor. Altfel, papă măr, pară, portocală, mandarină, banană.
Săptămâna care începe introducem carne de pui.. câte o linguriţă, în piureul de legume şi vedem cum reacţionează. Apoi şi carne de vită (nu viţel) şi peste vreo 2 săptămâni introducem şi gălbenuş de ou fiert.. Şi cred că la vreo 2 săptămâni adăugăm şi ficat de pui în meniu.
Tot săptămâna care a trecut am probat şi cerealele de orez. I-au plăcut :) Urmează şi brânză de vaci.. să văd ce talente am la acest capitol.
Laptele rămâne în continuare pe listă dimineaţa la trezire, dacă e cerere mai alăptez şi pe la 12, după masa de fructe şi înainte de masa de prânz şi apoi seara de 2 ori, pe la 18 şi apoi la 21, după băiţă. Până acum am avut doar 2 mese cu alte alimente şi îi voi introduce şi o masă pe la 17, când ne întoarcem de la plimbare.
Am mai găsit câteva bloguri pe tema diversificării alimentaţiei: