Traducere și adaptare a unui articol despre micile bucurii ale vieții pe care noi, adulții nu (prea) le mai vedem..
Când duci o viață agitată, fiecare minut trebuie contabilizat. Te simți ca și cum ar trebui să verifici mereu o listă, să te uiți la un ecran sau să te grăbești la următoarea destinație. Si oricât ai încerca să îți împarți timpul și atenția, oricâte activități ai încerca să faci în același timp, niciodată nu este destul timp într-o zi ca să recuperezi.
Asta a fost viața mea pentru 2 ani. Gândurile și acțiunile mele au fost controlate de notificări electronice, alarme și agende pline. Deși vroiam cu toată ființa mea sa fiu punctuala sau sa ma țin de programul supraîncărcat, nu eram.
Acum 6 ani am fost binecuvântata cu un copil lipsit de griji, care se oprește pe stradă să miroase trandafirii.
- Când aveam nevoie sa ies pe ușă ea avea tot timpul din lume ca să își ia o poșeta și o coroana plină de sclipici.
- Când trebuia sa fiu undeva de 5 minute deja, ea insista sa-si lege jucăria de plus în scaunul de mașina.
- Când vroiam sa-mi iau o gustare rapida, ea se oprea sa vorbească putin cu o bătrână care semăna cu bunica ei.
- Când aveam 30 de minute pentru alergat, ea vroia sa opresc căruciorul ca sa mângâie fiecare cățel pe lângă care treceam.
- Când aveam o agendă plină ce începea la 6 dimineața ea vroia să spargă ouăle și să le amestece mai încet ca niciodată.
Copilul meu fără griji a fost un cadou pentru felul meu de-a fi condusa de sarcini, dar nu am văzut. Când duci o viata distrasa, ai viziunea tunel - te uiți doar ce urmează pe agenda. Si orice nu poate fi bifat de pe lista este o pierdere de vreme.
Ori de câte ori copilul ma devia de la programul meu de maestru, ma gândeam "nu avem timp pentru asta". Prin urmare, cuvintele spuse cel mai des copilului meu iubitor de viata au fost: "Grăbește-te."
Începeam orice propoziție cu ele.
Grăbește-te, vom întârzia.
Sfârșeam propoziții cu ele.
Vom rata tot dacă tu nu te grăbești.
Îmi începeam ziua cu ele.
Grăbește-te și mănâncă-ți micul dejun.
Grăbește-te și îmbracă-te.
Îmi sfârșeam ziua cu ele.
Grăbește-te și spală-te pe dinți.
Grăbește-te și bagă-te în pat.
Deși cuvintele "grăbește-te" nu măreau viteaza copilului meu, le spuneam oricum. Poate mai des decât "Te iubesc."
Adevarul doare, dar adevarul vindeca și mă aduce mai aproape de părintele care vreau sa fiu.
Si într o zi fatidica, lucrurile s-au schimbat. Doar ce-am luat-o pe fetița mai mare de la grădiniță și coboram din mașină. Pentru ca nu era destul de rapidă pentru gustul ei, fiica mai mare i-a zis surorii mai mici "Ești atât de înceată " Si când și-a încrucișat bratele și și-a arătat expresia exasperată, m-am văzut pe mine - și-a fost o priveliște amețitoare.
Eram ca un tiran care a împins și a presat și a grăbit un copil mic care doar vroia sa se bucure de viata.
Ochii mi s-au deschis; am văzut clar raul pe care existenta mea grăbită îl făcea ambilor mei copii.
Deși vocea îmi tremura, m-am uitat în ochii micului meu copil și am zis "Îmi pare rău ca te-am grăbit Îmi place ca nu te grăbești și as vrea sa fiu și eu ca tine."
Amândouă s-au uitat la fel de surprinse de admiterea mea dureroasa, dar pe fața celei mici a apărut o strălucire inconfundabilă de validare și acceptare.
"Promit că voi fi mai răbdătoare de-acum înainte i-am zis și am îmbrățișat copilul meu cârlionțat care acum radia la promisiunea mamei ei.
A fost destul de ușor sa alung cuvintele "grăbește-te" din vocabularul meu. Nu a fost la fel de ușor sa dobândesc răbdarea de a aștepta copilul meu negrăbit Pentru a ne ajuta pe amândouă am început sa-i dau mai mult timp pentru a se pregăti când trebuia sa mergem undeva. Chiar și atunci întârziam. In acele momente m-am asigurat ca voi întârzia doar câțiva ani, dacă voi întârzia, cât e ea mica.
Când mergeam cu fiica mea la plimbare sau la magazin, o lăsam pe ea sa aleagă ritmul. Când se oprea ca sa admire ceva, alungam gândurile despre programul meu și doar o observam. Am fost martora unor expresii de pe fata ei pe care nu le mai văzusem. I-am studiat mâinile și felul în care ochii se încrețeau când zâmbea. Am văzut felul în care alți oameni ii răspundeau oprindu-se sa le vorbească. Am văzut cum observa gândacii interesanți sau flori drăguțe. Ea era o Observatoare, și repede am învățat ca Observatorii lumii sunt cadouri rare și frumoase. Si atunci am observat ca ea era un cadou pentru sufletul meu frenetic.
Promisiunea mea de a încetini a fost făcută acum aproape 3 ani, în același timp am început călătoria mea de a renunța la distragerea zilnica și a aprecia ce contează în viață. Si trăind într-un ritm mai lent are nevoie de efort. Fiica ea cea mica este memento-ul meu de ce trebuie sa tot încerc De fapt, acum câteva zile, mi-a amintit din nou.
Eram în vacanță, ne-am plimbat cu bicicleta și-am mers sa luam o gustare. Ne-am așezat la o masa, ea admirând incantata turnul de înghețată. Dintr-o dată, pe fața ei a apărut îngrijorarea. "Mami, trebuie să mă grăbesc?"
As fi putut sa plâng. Poate că cicatricile unei vieți grăbite nu dispar complet, am gândit cu tristețe.
Copilul meu se uita mine, așteptând să știe dacă să se grăbească sau nu, și-am știut că am de ales. Aș putea sta acolo, gândindu-ma de câte ori mi-am grăbit copilul prin viață sau să sărbătoresc faptul că astăzi încerc să fac totul diferit.
Si-am ales sa trăiesc ziua de azi.
"Nu trebuie să te grăbești stai cât ai nevoie" i-am zis blând. Întreaga ei fata s-a luminat instant și umerii s-au relaxat.
Si-am stat una lângă alta, vorbind despre lucruri despre care copii de 6 ani vorbesc. Au fost și momente când am stat în liniște, doar zâmbindu-ne și admirând peisajele și sunetele din jurul nostru.
Am crezut că o să mănânce tot, dar când a ajuns la ultima înghițitură, a luat o lingură de înghețată și sirop și mi-a întins-o. "Am păstrat ultima gură pentru tine mama", mi-a zis fata mea.
Când bunătatea de înghețată îmi potolea setea, am realizat ca am făcut afacerea vieții.
I-am dat copilului meu putin timp și în schimb ea mi-a dat ultima ei înghițitură de înghețată și amintindu-mi că lucrurile dulci și dragostea vin mai ușor când nu te mai grăbești prin viață.
Fie că mănânci o înghețată, culegi o floare, pui centura de siguranță, spargi un ou, găsești o scoică, te uiți la o buburuză sau doar te plimbi pe trotuar, nu voi mai spune "nu avem timp pentru asta" pentru că e ca și cum ai spune "nu avem timp sa trăim."
Făcând o pauză pentru a observa micile bucurii ale vieții de zi cu zi este singurul fel de a trai.
(Credeți-mă, am învățat de la expertul mondial în trăitul unei vieți vesele).
Postări
