vineri, 7 ianuarie 2011

Aproape 7 luni..

Mă apuc uneori să citesc ce-am scris.. uneori parcă citesc blogul cuiva străin, am uitat de toate sentimentele ce m-au încercat atunci.. şi mă supăr :( Cum am putut uita? Şi-apoi, se întinde cineva către mine şi mă trage de tricou.. şi văd de ce am uitat. Nu am uitat, ci s-a transformat totul în altceva.
Am vrut de multe ori să mă opresc din scris.. nu a fost şi nici nu este o corvoadă.. e ceva ce fac de plăcere, de cele mai multe ori pe la 1-2 noaptea, în loc să dorm. Şi scriu aici că să nu uit. Să îmi amintesc cum era sau cum este. Este incredibil cât de repede se schimbă un copil, câte lucruri învaţă să facă de la o zi la alta. Peste ani şi ani o să-mi amintesc că i-a ieşit primul dinte în decembrie, la aproape 6 luni, atunci am început să-i dau să mănânce şi altceva decât lapte, că se târa înapoi, nu înainte (trebuie să încarc filmuleţul) la aproape 7 luni.. când va spune "ma-ma", când va merge singurel.. chestii din astea. Deja am uitat când s-a rostogolit singur, când a început să ne zâmbească pentru că ne recunoştea şi multe alte chestii importante atunci :(
M-am recitit şi am văzut că felul în care scriu e optimist şi pozitiv.. Nu am pomenit nicăieri de probleme şi ar fi trebuit. La momentele alea nu mi s-au părut probleme şi nu mi se par nici acuma, dar trebuie spuse pentru viitor, pentru că suntem oameni şi obosim.. şi din cauza oboselii spui lucruri sau faci chestii pe care nu le-ai face în mod normal. Asta e partea la care nu prea m-am descurcat. Nu vreau să dau vina pe hormoni, deşi asta e explicaţia oficială.. îşi cam fac de cap hormonii după ce naşti şi dacă nu ai suport în cei apropiaţi.. e cam nasol. Şi cu toate astea, tot ai momente când te simţi singură pe lume şi o poţi lua razna şi de aici alte probleme - depresie, poţi pierde laptele etc. La partea asta nu am ce scrie pentru că nu ştiu cum e, din fericire.
Şi se pare că sunt şi exagerată câteodată când vine vorba de bebe. Aşa spune Rudi. Eh, facem cum simţim, nu? Poate nu am încă încredere 100% în intuiţia mea şi o super verific. Pe ea, pe intuiţie :)
Altă chestie pe care am făcut-o şi am sperat că eu n-o să fiu aşa.. m-am pus de multe ori pe locul 2, nu prea am avut grijă de felul în care arăt.. părul strâns mereu, machiaj doar când ieşeam afară, aceleaşi haine, tenişi, nu tocuri. Acum, aştept reducerile să fac nişte achiziţii :)
Dar ştiu toate astea şi din când în când mi le amintesc şi mă schimb. Pentru o perioadă şi-apoi iar trebuie să-mi amintesc.. Până la urmă o să învăţ priorităţile.
Mă duc să dorm că e cam târziu.. şi o să fiu obosită şi cine ştie ce mai fac sau mai zic. Şi nu mai e nicio eclipsă de lună în curând, că să dau vina pe ea :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu