Chestii pe care nu ţi le zice nimeni

Când vine vorba de sarcină sau de copil sunt multe chestii pe care le afli pe propria piele.

Bine, îţi zice toată lumea să dormi, dar nu poţi să te culci la comandă, să dormi când doarme şi bebe.. mda, ar fi ceva să poţi :)

Despre sarcină dacă ai noroc să fie uşoară, atunci e bine.. altfel, abia aştepţi să naşti şi o perioadă nu-ţi mai arde de făcut copii :) Apoi, când vine clipa pe care o aşteptai cu emoţie, apar alte probleme care îţi dau planurile peste cap.. doctoru e plecat din localitate, e bolnav sau n-are chef să vină.. şi trimite un înlocuitor, pe care nu-l cunoşti, în mâinile căruia îţi pui viaţa ta şi a copilului.. Dar, se termină cu bine şi etapa asta..

După ce ai născut şi s-a derulat planul aşa cum ai vrut sau nu (natural sau cu operaţie) dai de problema alăptatului. Toţi te încurajează să alăptezi.. dar mai nimeni nu te învaţă cum :) E cam trist, dar destul de adevărat. De câţiva ani e la modă să naşti la clinică particulară. Ok, foarte bune condiţii de cazare pentru tine şi copil, dar.. din păcate mentalitatea personalului e tot aia comunistă. Am postat eu mai demult un link către povestea unei proaspete mămici dezamăgită tare de o experienţă "la privat".

Bun.. vezi prima dată copilul.. şi ar trebui să-l pui la sân, dar cine să te ajute, dacă este doar o asistentă şi 20 de mămici care au nevoie de ajutor (asta în spitalele de stat, la privat nu ştiu cum e). Cu toată spagă ce i-o poţi băga asistentei în buzunar n-are cum să-şi facă timp prea mult pentru tine. Dar, îţi zici că o să reuşeşti şi trebuie, de dragul copilului. Unele dintre noi reuşesc, altele renunţă destul de repede (aş zice eu). Renunţă pentru că nu au ajutor. Ele au plătit o operaţie ca să le fie dat copilul, mai departe trebuie să descurci :(

După primele zile / săptămâni cu bebe, lucrurile ar trebui să fi intrat într-o rutină cu care eşti obişnuită.. şi ce bine e. Dar, urmează colicii bebeluşului şi parcă orice i-ai face sau orice i-ai da.. plânge întruna. Şi toată lumea e aşa drăguţă şi îţi zice "las că trece". Aşa e.. trece, dar atunci e cam greu.

Dacă ai "noroc" să te prindă şi-o deprimare.. atunci chiar e aiurea. Şi mai aiurea e că nu ştii ce ţi se întâmplă. Eu, am aflat de tristeţea şi depresia post-partum la ultimul control din Bucureşti. În sala de aşteptare era un pliant pe care l-am citit că mă plictiseam :) Şi uite aşa îţi dai seama că toate lucrurile se întâmplă cu un motiv. Dacă eram în altă ţară, şi se respecta programarea sau faptul că gravidele au prioritate la control, poate mă informa medicul despre faza asta.. Aşa, noroc că am aşteptat 40 de minute să intru la control şi am aflat dintr-un pliant că 70-80% dintre femei au depresie după naştere. Bine, doar vreo 10% au stări mai nasoale, dar.. totuşi, cum să te tratezi, dacă nu ştii ce ai şi nici nu te vede nimeni. Eu citisem şi îmi spuneam că tre să fiu tare, am ajutor şi susţinere.. dar tot l-am anunţat pe bărbat să fie atent la mine, să nu-i fac ceva copilului, să mănânc şi să fiu cu picioarele pe pământ. Am avut şi eu un moment (poate mai multe, dar doar de ăsta îmi aduc aminte) când am plâns fără motiv.. poate de la oboseală, poate de depresie :) Mi s-a părut totul stresant, toată lumea vroia ceva de la mine, toată lumea îmi zicea ce să fac.. şi atunci n-am mai rezistat. Eu plâng ca să mă descarc. Şi-a fost aşa bine după.. pe de o parte.. şi mai nasoală pe de altă parte. Când plângi, când te superi.. scade lactaţia sau calitatea laptelui.. şi vreo 2 zile bebe parcă vroia întruna la sân. Şi asta poate să te tragă iar în depresie.. "oare ce are copilul? nu mai e bun laptele? nu se mai satură?" Îţi faci o grămadă de gânduri aiurea.. dar trec şi astea.

Şi dacă atunci când eşti însărcinată crezi ca le vei putea face pe toate.. te înşeli. Chiar tre să fii super om sau super cofeinizat ca să apuci să faci şi chestii prin casă, cel puţin la început. Iniţial şi eu am crezut că o să mă descurc singură cu bebe, dar nu cred că aş fi reuşit şi mă bucur că nu am avut ocazia să aflu. După 4 luni a fost mai bine şi m-am descurcat.

Urmează o mulţime de momente frumoase şi deosebite care te fac să uiţi de oboseală şi de celelalte mărunţişuri. Te bucuri în fiecare zi că bebe e sănătos, că te simţi bine.. că mai ai câteva luni bune în care o să scapi de kilograme (e bine să speri) şi începi să îţi reiei o parte din activităţile preferate (câteva minute pe zi).

Dacă ai reuşit să alăptezi, poate apărea o stare neplăcută.. că bebe e dependent de tine şi ai impresia că nu poţi face nimic.. dacă nu prea ai avut lapte, atunci poate să te ajute mama, soacra sau soţul hrănindu-l pe bebe şi astfel să evadezi câteva minute singură afară. Eu am trecut de câteva ori prin starea aia.. dar m-am încăpăţânat să-i dau lapte doar de la sân, la început de teamă că poate se obişnuieşte cu biberonul şi n-o să mai vrea să sugă, apoi.. a fost foarte comod aşa.. laptele era mereu la purtător, încălzit, steril.. şi puteam pleca oriunde vroiam, cu condiţia să fie şi bebe cu mine :) Şi sincer, mi-a fost foarte greu să-l las şi 2 ore când bebe avea deja vreo 6 luni..

Urmează un stres cu diversificarea (cel puţin pentru mine, a fost). Oare ce să-i dau? Medicul îţi zice una.. tu citeşti alta.. celelalte mămici zic şi ele altceva. Până la urmă îţi iei inima în dinţi şi îi dai ceva şi vezi cum e. Dacă copilului îi place şi n-au fost urmări (diaree, vărsături, alergii, iritaţii etc.) răsufli uşurată şi mergi mai departe. Dacă au apărut probleme.. cauţi rezolvare şi mai încerci cu altceva, mai târziu. Nu prea m-am documentat pe partea asta pentru că n-a fost nevoie.. bebe a "suportat" tot ce i-am dat.

Apoi vine clipa când nu mai vrea să mănânce.. Nah, acum ce e de făcut? Toată lumea zice că un copil nu moare de foame, că el ştie cât are nevoie să mănânce. Dar totuşi, dacă povestea se repetă de multe ori, nu-l poţi lăsa de capul lui, trebuie să vezi dacă nu ies dinţi, nu e răcit sau are altă problemă care-l supără. Sau poate s-a săturat de mâncarea ta. Se poate şi aşa ceva.. că tu vrei să-i dai ce e mai bun şi mai sănătos, dar el s-a săturat de chestii pasate. Noi suntem la momentul când nu vrea să mănânce dacă nu are iaurt în compoziţie. Dar, am aflat că toţi copii au aşa perioade.

Nimeni nu-ţi dă un sfat legat de egoism.. E voie şi chiar indicat să fii egoistă uneori (măcar o dată pe lună) şi să te pui pe primul plan.

Ar mai fi ceva legat de jucării şi accesorii pentru bebe în prima perioadă a vieţii lui, să zicem până la 1 an.. prin magazine, pe net.. peste tot vezi ultimele fiţe de jucării. Nimeni nu-ţi zice că multe sunt degeaba, multe nu sunt sigure pentru copii şi dacă nu eşti prezent acolo, să te joci cu el, le cumperi degeaba. Dacă iei jucăria cea mai scumpă, nu înseamnă că e cea mai bună sau că-ţi va ţine locul de părinte. Un copil aşa mic are nevoie de atenţia părinţilor, de atingerea lor, de îndrumarea lor.. Totul te îndeamnă să cumperi, nimeni să stai cu copilul tău.. Da, ştiu că tre să vândă.. dar ar putea specifica pe o etichetă undeva că e nevoie de părinte în preajma copilului..

Şi cred c-ar mai fi lucruri de spus, dar este vreme să le descoperim chiar noi. Sau să ni le spună alţii :))

La fel ca alte postări şi aceasta e scrisă de ceva vreme.. nu vreau să sperii pe nimeni sau să supăr pe cineva :).. E părerea mea şi atât. Eu rămân în continuare optimistă, fericită şi nerăbdătoare să urmăresc ce mai face pişpirelul nostru.